Tradiții și evenimente

Jocul Ursului

Rădăcinile sale, spun cercetători în etnografie și istorici băcăuani, se află, cel mai probabil, în cultul geto-dac al ursului – un ritual prin care strămoșii noștri considerau cel mai puternic animal al munților un animal sacru. El era cel care, prin cadența hibernării sale, dă speranță oamenilor că vor putea trece peste iarnă, iar anul ce vine va fi unul mai bun.

Timp de câteva zile, înaintea Anului Nou, pe străzile Moineștiului, sunt multiple parade și spectacole având în prim plan cetele de urși – unele dintre ele cu peste 200 de actori.





Fiecare ceată este formată din mai multe personaje. Cea mai puternică imagine este cea a Urșilor – persoane îmbrăcate în piele de urs împodobite cu ținte, curele și canafi mari roșii, costume transmise din generație în generație în cadrul unei cete. Apoi ceilalți actori ai jocului: Ursarii, Irozii, Mascații și Toboșarii – îmbrăcați în costume tradiționale românești sau țigănești, costume viu colorate sau șube din piele de oaie.





Jocul începe cu chemarea ursului în ritmul sacadat și puternic al tobelor uriașe. Ursii se mișcă independent, simulând viața lor liberă în mijlocul naturii, se iau la trântă, fac tumbe, simulează chiar atacul asupra persoanelor din asistență. Ursarii sunt cei care, prin bătaia cu ciomegele, încearcă domolirea animalului. Acesta moare în timpul jocului, dar reînvie și urmează hora ursului, iar la final, dansul irozilor. Fiecare etapă a jocului are ritmul ei, pornind de la o singură tobă, care dă tonul, până la sunetul frenetic al – uneori – zecilor de toboșari.

Fiecare ceată are un căpitan, zis și „Ursarul șef”, care conduce – prin vers și strigări – fiecare moment al spectacolului, urmărind sincronizarea toboșarilor, pantomima irozilor, dar mai ales coregrafia urșilor și mascaților.






Jocul urșilor nu este singura piesă interpretată în aceste zile. „Jocul caprei”, „Ceata lui Jianu”, precum și alte spectacole de teatru popular în care apar mascați, dansatori și urători sunt primite în aceste zile în curțile și casele oamenilor, putând fi văzute organizat în spectacole și parade, dar și umblând independent pe străzile orașului în alaiuri colorate și entuziaste.